Douăzeci de ani de alergare cu Garmin

Având o experienţă de două decenii privind alergarea, Garmin publică date care prezintă 20 de ani de reuşite în alergare, precum şi 20 de ani de folosire a ceasurilor pentru alergători.

Garmin ştie totul despre alergători. Suntem alături de tine la fiecare pas, de aceea ştim că te trezeşti înaintea soarelui pentru a mai înregistra câțiva kilometri înainte de serviciu, transpiri prin tricou în timp ce majoritatea prietenilor sunt încă în pat, urmăreşti constant să dobori următorul record personal doar pentru propria satisfacţie; toate acestea sunt experienţe pe care le cunoaştem bine. De fapt, asta facem de 20 de ani.

Garmin a lansat primul ceas pentru alergare cu GPS din lume, Forerunner® 201, în 2003, şi anii au zburat pe nesimţite. (Aruncă o privire la imaginile de mai jos, e greu de crezut acum, dar da, înainte ieşeam din casă cu acele ceasuri la mână. Şi era interesant pe atunci.) Şi pentru a sărbători a 20-a aniversare a liniei de produse Forerunner, care întâmplător coincide cu Ziua mondială a alergatului, am extras câteva date din Garmin Connect, instrumentul nostru gratuit pentru monitorizarea datelor despre sănătate şi fitness pe tot parcursul anului, pentru a demonstra cât de mult am alergat cu toţii în ultimele două decenii.

În cei 20 de ani de la lansare, am creat peste 40 de reiterări ale ceasului Forerunner, bazând fiecare model pe cel anterior, pentru a ne asigura că cei care aleargă cu Garmin au mereu acces la cele mai noi progrese din tehnologia alergării. Şi deşi fiecare ceas pe care îl lansăm are ceva special, există unele pe care vrem să le evidenţiem în mod special pentru fanii dedicaţi ai modelelor Forerunner.

Forerunner® 201 – 2003

Atunci când a început totul, primul Forerunner (care nu trebuie confundat cu Forerunner 101, care a venit după 201) era primul ceas pentru alergare cu GPS de pe piaţă. Ezităm să-l numim ceas, deoarece după standardele de astăzi, era cam imens, dar pe atunci era ceva revoluţionar.

Forerunner® 305 – 2006

Forerunner 305 a fost îndrăgit atât de mult de comunitatea alergătorilor, încât a fost disponibil pentru vânzare peste 6 ani, ceea ce înseamnă foarte mult pe piaţa tech. O parte a antenei GPS se înfăşura pe o parte a încheieturii mâinii, pentru a oferi vizibilitate mai bună către cer, receptorul GPS permiţându-i să recepţioneze semnale pe sub copaci şi în apropierea clădirilor înalte.

Informaţie interesantă: în ultimele trei luni, încă mai erau 849 de utilizatori Garmin Connect care încărcau în mod activ alergări de pe ceasurile Forerunner 305, deci ceasurile Garmin Forerunners sunt incredibil de durabile.

Forerunner® 310XT – 2009

Acronimul XT se referă la antrenament încrucişat, deci Forerunner 310XT a fost primul ceas Garmin conceput special pentru sportivii de triatlon. Acesta a deschis drumul către mai mult decât alergare, deoarece acum utilizatorii pot monitoriza înotul, ciclismul şi alergarea cu acelaşi dispozitiv. Şi deşi acum Garmin oferă mai multe ceasuri diferite pentru sportivii de triatlon, 7.280 de utilizatori Garmin Connect încă mai sunt loiali modelelor 310XT din 2009.

Forerunner® 10 – 2012

Ideea din spatele modelului Forerunner 10 a fost să-l facem cât mai accesibil posibil pentru mase, toată lumea merită să profite la maximum de alergări. Inginerii Garmin s-au confruntat cu provocarea de a construi un produs atractiv, care totuşi să ofere metrici de încredere la un preţ mai mic, iar cele peste 1 milion de unităţi vândute confirmă fără nicio urmă de îndoială că au avut reuşit ce şi-au propus.

Forerunner® 225 – 2015

Modelul Forerunner 225 a fost primul ceas Garmin cu un senzor cardiac optic încorporat, dispunând de un indicator color pentru identificarea zonelor de puls pentru antrenamente mai bune. Ulterior majoritatea dispozitivelor de mână au fost echipate cu senzori cardiaci integraţi, aşadar Forerunner 225 a fost un pionier la vremea lui.

Forerunner® 645 – 2018

Modelul Garmin Forerunner 645 a fost primul ceas pentru alergare conceput să se conecteze la aplicaţii terţe pentru muzică, precum Spotify şi Amazon Music. Poţi adăuga şi fişiere MP3 direct pe ceas, pentru a putea lăsa telefonul acasă când te aventurezi în aer liber, putând alerga fără a sacrifica nicio melodie. Muzică pentru urechile noastre.

Forerunner® 945 LTE – 2021

Modelul Forerunner 945 LTE a fost primul ceas inteligent Garmin, care s-a fost conectat la reţea complet fără ajutorul unui telefon. Pentru alergători, asta înseamnă libertate cu o senzaţie de siguranţă suplimentară. Prietenii şi familia îţi pot monitoriza locaţia live în timpul alergărilor fără stresul de a căra şi telefonul după tine, ceea ce a fost un beneficiu real pentru toată lumea. (Momentan, serviciile LTE nu sunt disponibile în România)

Forerunner® 965 – 2023

Abia lansat anul acesta, Forerunner 965 este primul model Garmin Forerunner care dispune integral de un afişaj OLED luminos şi de materiale premium, precum rama uşoară din titan. Dispune şi de cele mai avansate funcţii pentru alergare şi fitness disponibile şi a fost construit să fie durabil indiferent de mediu, dar va arăta mult mai bine pe podium după ce funcţiile de alergare Garmin, testate şi confirmate, te ajută să urci pe acesta.

Eşti începător în comunitatea de alergare Garmin? Suntem încântaţi să te avem aici. Dacă te pasionează datele (la fel ca pe noi), poţi să citeşti cum unele dintre funcţiile noastre colaborează cu Firstbeat Analytics™ pe pe paginile ştiinţifice dedicate special alergătorilor ca tine. Sau dacă eşti gata să alergi, nu să citeşti, poţi cumpăra cele mai noi ceasuri Garmin Forerunner de aici.

SPOTIFY şi sigla Spotify sunt printre mărcile comerciale înregistrate ale Spotify AB.

Amazon Music şi toate siglele aferente sunt mărci comerciale ale Amazon.com, Inc. sau ale filialelor sale.