Radu Păltineanu – Roraima: Aventură în Lumea Pierdută a Venezuelei

Ceața care în urmă cu doar câteva momente era o perdea densă, albă, impenetrabilă, se ridică în sfârșit deasupra savanei. Dintr-o dată, enigmaticul Roraima și vecinul său Matawi ni se arată în zare în toată splendoarea. Doi giganți, doi Tepui ancestrali ascunși în nori. Cuvântul „tepui” provine din limba indigenă Pemon și înseamnă „casa zeilor” – un nume potrivit pentru aceste platouri-insulă ce par să leviteze deasupra junglei venezuelene ca niște citadele antice. De altfel, sunt resturi ale unui platou masiv de gresie ce s-a fragmentat în urmă cu milioane de ani, creând ecosisteme complet izolate pe vârfurile lor plate, unde evoluția a luat căi unice și bizare.

Înaintăm prin savană pe o cărare bine definită, dar fără marcaje tradiționale, având ca repere permanente cei doi tepui. La scurt timp după apariția soarelui, atmosfera devine insuportabilă. Amestecul de umiditate și căldură dogorâtoare face înaintarea anevoioasă. Nu este prima oară când calc pe aceste meleaguri. Mă întorc de această dată însoțit de un grup, după ce în 2016 ajungeam pentru prima oară în lumea misterioasă a Roraimei, ca parte a proiectului meu de traversare a celor două Americi pe bicicletă.

Roraima, cel mai înalt și mai faimos dintre tepui (2.810 metri), este o lume pierdută în adevăratul sens al cuvântului, un labirint de piatră neagră sculptată de ploile seculare, unde plantele carnivore prosperă în solul lipsit de nutrienți, iar cristalele de cuarț strălucesc sub ceața perpetuă. Spre deosebire de alți tepui care necesită escaladă tehnică, Roraima poate fi urcată pe un traseu de trekking, pe o singură rampă naturală de acces, ceea ce o face accesibilă aventurierilor dornici să ajungă pe această scenă extraterestră. Este locul care, de altfel, l-a inspirat pe Arthur Conan Doyle să scrie „Lumea Pierdută”.

Ideea acestei aventuri a început acum aproape un an, când, din dorința de a revedea Cascada Angel și Roraima, am început să planific împreună cu gașca această aventură în inima Parcului Național Canaima, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Terra. În ultimii 10 ani am parcurs peste 50.000 de kilometri pe bicicletă de-a lungul a patru continente și alte câteva mii bune la pas prin insule sălbatice și zone extrem de izolate, dar acest loc mi-a rămas la suflet. Pentru că este cu adevărat special. Chiar dacă recentele tensiuni dintre SUA și Venezuela ne-au pus mari semne de întrebare legate de această escapadă, am decis totuși să-i dăm curs.

Aventura venezueleană a prins contur cu adevărat în momentul în care avionul de mici dimensiuni a aterizat în Santa Elena, punctul nostru de plecare spre Roraima. Aici am făcut cunoștință cu ghizii locali care ne însoțesc în drumeția de cinci zile către și pe Roraima. Transferul către Paraitepuy, punctul de start al trek-ului, a fost însoțit de o anticipație palpabilă în grup. Fiecare dintre noi știa că urmează să intrăm într-o lume diferită. Am programat pe fēnix 8 Pro un waypoint la Paraitepuy și am setat urmărirea traseului în mod activ. În zilele care au urmat, acest ceas avea să devină mai mult decât un simplu gadget. Avea să ne ține loc de hartă, busolă, tracker și jurnal de bord, toate laolaltă.

Încă din primele ore de drumeție, peisajul se deschide în fața noastră ca un tablou vivant: ierburi înalte care se leagănă în vânt și acel sentiment copleșitor de libertate care vine odată cu pășirea pe pământuri nemărginite. Asta ne face să mai uităm de căldura infernală prin care suntem nevoiți să înaintăm. Se pare că mi-am pierdut obiceiul căldurilor în ultimii doi ani, după ce între 2021 și 2023 traversam cele mai fierbinți zone ale Australiei pe o tricicletă înclinată. Atât de tare par să-mi fi pierdut obiceiul, încât am purtat pantaloni scurți în barca care ne-a purtat pe cursul râurilor Carrao și Churun la Cascada Angel și m-am ales pe alocuri cu arsuri de gradul 2 de la genunchi în jos. Greșeală de începător. Dar mă învăț minte repede. Aici, în savană, sunt îmbrăcat din cap până în picioare și mă dau cu cremă de protecție solară periodic pe acele puține zone ale corpului rămase descoperite. În special pe nas.

Savana se transformă treptat, vegetația devine mai densă, iar Roraima începe să se înalțe dramatic în fața noastră. Verific pulsul pe fēnix 8 Pro – 142 bpm în unele secțiuni mai abrupte. Cu fiecare pas, tepui-ul pare să crească, transformându-se dintr-o siluetă îndepărtată într-o prezență copleșitoare. Pereții săi verticali de gresie roșiatică sunt tăiați de linii negre lăsate de milioane de ani de ploi, creând un efect vizual hipnotic. Marchez locația taberelor pe GPSMAP 67i și trimit un mesaj acasă, Irinei, partenera mea. “Suntem bine!”

Prima zi de drumeție se încheie după mai bine de douăsprezece ore de mers. E o introducere destul de brutală în această lume misterioasă, fiindcă am sărit tabăra intermediară de la râul Tek, pe care l-am traversat, de altfel, ținându-ne de o coardă fixă. Se întunecă deja și stabilim prima tabără la baza Roraimei, pe o ploaie mocănească. Vremea este incredibil de capricioasă și schimbătoare pe aceste meleaguri. Pe ecranul ceasului fēnix 8 Pro, cifrele indică 25,02 kilometri parcurși și o diferență de nivel de 1.118 metri. Dar aceste numere sunt doar o încălzire pentru ceea ce urmează.

După o noapte odihnitoare la cort, ne trezim dis-de-dimineață din nou pe ploaie. Astăzi ne așteaptă cel puțin patru ore de cățărare pe singura rampă naturală care duce pe platou la 2700 de m altitudine. După câteva arepas cu brânză și ouă pregătite de ghizii noștri la micul dejun, se mai domolește și ploaia și pornim. Vegetația se schimbă dramatic pe măsură ce urcăm: de la arbuști spinoși la plante endemice ciudate, multe dintre ele întâlnite doar aici. Dimensiunea pereților este de-a dreptul uluitoare. Stai la baza lor și te simți ca o furnică privind spre un zgârie-nori natural. Nu există cuvinte care să descrie cu adevărat măreția acestei sculpturi geologice care se ridică vertical din pământ.

Pe măsură ce altitudinea crește, simțim cum aerul devine mai rarefiat. Fēnix 8 Pro măsoară nivelul de saturație a oxigenului din sânge – 94%, mai jos decât normalul de la nivelul mării, dar încă într-o zonă sigură. La 2.710 metri, ajungem în sfârșit pe platou și instalăm tabăra într-una dintre cavernele naturale numite „hoteluri” de localnici. Acestea sunt deschideri mari în piatră care amintesc de peșteri și oferă protecție împotriva ploii și vântului, atât de frecvente aici sus. GPSMAP 67i captează semnalul satelitar – GPS-ul indică poziția exactă: 5°08’43″N, 60°44’28″W. Prima noapte pe Roraima este surreală: adormim în miezul norilor, cu ceața care se strecoară prin peșteră ca o ființă vie, temperatura scăzând simțitor.

Dimineața următoare ne trezim cu primele raze de soare și un cer incredibil de senin. Astăzi ne propunem să parcurgem cei 10 kilometri care ne despart de una dintre cele mai fascinante și izolate frontiere din lume. Triplul punct care desparte trei țări: Venezuela, Brazilia și Guyana, și care se află chiar aici pe platoul Roraimei. Pe măsură ce explorăm platoul, descoperim un univers extraterestru: formațiuni de piatră neagră sculptate de eroziune în forme imposibile, labirinte naturale unde te poți pierde în câteva minute. Folosesc funcția de breadcrumb trail pe fēnix 8 Pro, marcând constant traseul parcurs. Fără această funcție, ne-am fi pierdut cu siguranță în labirintul de stânci identice. Vegetația endemică care a evoluat în izolare completă este fascinantă – plantele carnivore, în special speciile de Heliamphora, cresc abundent în solul sărac în nutrienți, obținând ceea ce le lipsește din insectele pe care le prind.

Valea Cristalelor este poate cea mai spectaculoasă zonă a platoului: cristale de cuarț roz care strălucesc în lumina difuză, par plantate intenționat de vreun zeu jucăuș. Marchez locația pe hartă ca să mă asigur că o pot găsi din nou dacă voi reveni vreodată. Apoi sunt broaștele negre minuscule, endemice Roraimei, care sar prin stâncile umede ca niște pete de cerneală vie. Și un râu plin cu apă de ploaie îngheață, unde cei curajoși dintre noi fac o baie memorabilă. Senzația apei la 6 grade pe piele după ore de drumeție prin soare este de nedescris – un șoc termic care te trezește mai eficient decât orice cafea.

Tripla frontieră e doar un pretext pentru a explora toate minunățiile acestui platou alpin care nu seamănă cu nici un altul. După ce atingem tripla frontieră, facem cale întoarsă spre tabără și încheiem ziua cu peste 19 kilometri parcurși pe platou.

Ultima dimineață pe Roraima este dulce-amăruie. Ne facem timp pentru ultimele fotografii, absorbim priveliștea și atmosfera unică a acestei „case a zeilor”, apoi începem coborârea de opt ore către tabăra de la râul Tek. Activez funcția de monitorizare a coborârii pe fēnix 8 Pro. Vreau să văd impactul asupra genunchilor și ritmul cardiac în timpul coborârii. Genunchii suferă, dar mintea și sufletul sunt pline. Datele arată o coborâre continuă pe o distanță de 17,01 kilometri, cu un ritm cardiac mediu de 135 bpm.

Baia în apele calde ale râului Tek, după zile de frig și umiditate pe platou, este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe ale întregii călătorii. Temperatura apei este de 24 de grade, o diferență de 18 grade față de „jacuzzi-ul” de pe Roraima. Ultima zi de drumeție, patru ore înapoi către Paraitepuy, este o reflecție asupra a ceea ce trăim. Vehiculul 4×4 care ne așteaptă este o revenire bruscă în civilizație. Drumul către Santa Elena, cu opririle pentru prânz la San Francisco de Yuruani, este umplut de poveștile fiecăruia despre momente personale de pe Roraima.

Călătoria înapoi către Caracas, cu autobuzul de noapte și apoi cu avionul, este însoțită de o oboseală profundă dar satisfăcătoare. Genul de oboseală care vine după ce ai împins limitele fizice și mentale, după ce ai văzut lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le vor vedea niciodată. Venezuela este o țară de contraste extreme: frumusețe naturală copleșitoare și provocări logistice reale. Iar unul dintre aceste contraste îl resimțim din plin când autobuzul nostru se defectează și petrecem 6 ore în câmp până suntem preluați de un alt mijloc de transport. Dar tocmai aceste provocări parcă fac experiența autentică.

Roraima și Cascada Angel nu sunt destinații pe care le bifezi dintr-o listă. Sunt locuri care te marchează, care îți schimbă perspectiva asupra a ceea ce înseamnă natura în stare pură și asupra locului tău în universul acesta vast. Pentru mine, revenirea pe Roraima după nouă ani este o confirmare a faptului că unele locuri te cheamă înapoi. Și vrei să le împărtăși cu un grup de oameni la fel de pasionați. Fiecare persoană își are propria experiență pe Roraima, propria relație cu acel spațiu mistic.

Dacă există un loc pe Terra care merită tot efortul fizic, toate orele de călătorie și toate provocările logistice, acela este Gran Sabana din Venezuela. Pentru că acolo, pe acele platouri pierdute în nori, te conectezi cu ceva mai vechi decât memoria umană, cu o lume care exista cu mult înainte ca primii oameni să ridice privirea spre cer și să viseze la „casa zeilor”. Și când cobori, când te întorci în lumea de jos, porți cu tine nu doar amintiri și fotografii, ci și conștiința că ai pășit într-un loc unde timpul se măsoară în ere geologice, nu în secunde pe ceas.

Device-urile Garmin, parteneri de nădejde în această aventură

Parteneri de nădejde în această expediție venezueleană au fost unitatea GPSMAP 67i și ceasul fēnix 8 Pro. În cinci zile de trekking intens, ambele device-uri m-au surprins cu autonomia lor extraordinară. Deși car un panou solar și un powerbank, am reîncărcat fēnix 8 Pro o singură dată, în timp ce GPSMAP 67i a funcționat întreaga perioadă fără să necesite reîncărcare. Am folosit GPSMAP 67i nu doar pentru navigație, ci mai ales pentru comunicarea prin satelit cu cei de acasă. În locuri unde civilizația pare un concept abstract și unde rețelele GSM sunt o fantezie, acest dispozitiv a fost legătura mea cu lumea exterioară. Am putut trimite mesaje scurte cu statusul expediției și, esențial, coordonatele exacte ale taberelor noastre pentru siguranță. Prognoza meteo actualizată zilnic prin satelit ne-a ajutat să luăm decizii informate despre momentul explorării platoului Roraima, unde condițiile pot deveni extreme într-o clipă. Ceasul fēnix 8 Pro a fost mult mai mult decât un simplu cronometru. L-am folosit constant pentru funcțiile de altimetru barometric, busola digitală, monitorizarea saturației de oxigen în sânge la altitudine, și mai ales pentru înregistrarea detaliată a întregului parcurs. Funcția de breadcrumb trail ne-a salvat de nenumărate ori în labirintul de stânci de pe Roraima, unde vizibilitatea era uneori redusă la câțiva metri din cauza ceții. La final, am avut un jurnal digital complet al expediției: fiecare kilometru parcurs, fiecare metru de diferență de nivel, fiecare bătaie a inimii în momentele intense de urcare.